Foto

FIBA 3×3 Nations League U21 la Veranda Mall din Capitala

Cea de-a doua runda din circuitul mondial de baschet 3×3 rezervat sportivilor sub 21 de ani va avea loc, in perioada 15-17 iulie, la Veranda Mall din Bucuresti, evenimentul organizat de Sport Arena Streetball si sustinut de Federatia Romana de Baschet fiind co-finantat de Primaria Sectorului 2. La startul celor 3 turnee din conferinta est-europeana de la Bucuresti vor fi prezente echipele nationale U21 ale Romaniei, Austriei, Cehiei, Estoniei, Lituaniei si Poloniei (masculin si feminin), iar meciurile sunt transmise in direct de FIBA 3x3.

Considerat o adevarata rampa de lansare a tinerilor jucatori de baschet 3x3 in noua disciplina olimpica, FIBA 3×3 Nations League U21, Conferinta Europa de Est, revine in Romania in acest week-end. Conform FIBA 3x3, in cele trei turnee care vor fi gazduite de terenurile amplasate la Veranda Mall din Capitala vor participa nationalele Romaniei, atat cea masculina, cat si cea feminina, alaturi de selectionatele similare ale Austriei, Cehiei, Estoniei, Lituaniei si Poloniei. Tinerii jucatori romani au astfel sansa de a acumula mai multe puncte in clasamentele mondiale, ierarhia pe natiuni realizata de FIBA 3x3 contand pentru calificarea in intrecerile europene si mondiale.

Conform sistemului oficial, runda de la Bucuresti cuprinde trei turnee distincte, in care echipele sunt distribuite in doua grupe iar castigatoarele joaca in finala turneului. Componenta grupelor se modifica de la un turneul la altul si de asemenea si echipele participante au posibilitatea sa modifice lotul de patru jucatori de la un turneul la altul. Evenimentul se va derula pe durata a trei zile si include, pe langa meciurile de baschet 3x3 din cadrul circuitului FIBA 3×3 Nations League U21, conferinta est-europeana, si o serie de alte activitati de promovare a acestei noi discipline olimpice, precum si a sportului in aer liber. In pauzele dintre meciuri vor fi organizate concursuri pentru spectatori, care au astfel sansa sa devina la randul lor protagonisti pe terenul de baschet.

Lotul feminin U21 al Romaniei este format din Maria Militaru, Ana Ion, Stefania Catinean si Crina Margarit, in vreme ce lotul masculin U21 tricolor ii are in componenta pe Arnold Stoicescu, Zoltan Zerkula, Marian Cochela, Alexandru Pascariu si David Vaida.

Toate meciurile vor fi transmise in direct pe canalul de YouTube al FIBA 3×3.

Programul meciurilor, rezultate si clasamente din Turneul 4 (15 iulie) - vezi AICI
Programul meciurilor, rezultate si clasamente din Turneul 5 (16 iulie) - vezi AICI
Programul meciurilor, rezultate si clasamente din Turneul 6 (17 iulie) - vezi AICI

Dupa primele trei turnee, Romania a bifat doua prezente pe podium, la feminin, in cadrul intrecerilor care au avut loc la Kaunas, Acvilele fiind pe locul 3 in clasamentul general.
 
Evenimentul FIBA 3×3 Nations League U21 este co-finantat de Primaria Sectorului 2 Bucuresti si sustinut de Federatia Romana de Baschet, Veranda Mall, Nike, Tissot, Horizon, Decathlon si Kiss FM. Partener global al evenimentelor FIBA 3×3 Nations League este Wilson.

Parteneri