Federația Română de Baschet a participat joi și vineri, 26–27 februarie, la Nicosia, în Cipru, la Kick-Off Meetingul proiectului Erasmus+ „LeadHerGame”, eveniment care a marcat deschiderea oficială a unei inițiative europene dedicate reducerii inegalităților de gen în leadershipul sportiv.
Proiectul LeadHerGame își propune să contribuie la crearea unui mediu sportiv mai echitabil, în care femeile să fie mai bine reprezentate în poziții de conducere, coaching și management executiv. În prezent, la nivelul organizațiilor sportive, femeile sunt încă subreprezentate în aceste roluri, iar inițiativa urmărește să adreseze această realitate printr-o serie de măsuri concrete.
Conceptul proiectului pornește de la ideea că femeile nu sunt doar afectate de barierele structurale existente, ci pot deveni actori activi ai schimbării, contribuind la transformarea culturii organizaționale din sport.
În acest sens, proiectul urmărește o transformare sistemică a organizațiilor sportive, prin trei direcții principale de acțiune:
- - Dezvoltarea și implementarea unui plan de acțiune pentru egalitate de gen, integrat în politicile organizațiilor sportive (gender mainstreaming);
- - Creșterea vizibilității femeilor ca modele în sport, prin campanii media dedicate, care vor include și implicarea bărbaților ca aliați în promovarea egalității;
- - Consolidarea competențelor de leadership și dezvoltarea rețelelor profesionale pentru femeile care activează în domeniul sportului.
Proiectul LeadHerGame are o durată de 30 de luni, urmând să se desfășoare în perioada decembrie 2025 – mai 2028, timp în care partenerii implicați vor dezvolta instrumente, programe de formare și campanii menite să sprijine creșterea participării femeilor în structurile de conducere ale sportului.
Întâlnirea de la Nicosia a reprezentat primul pas în implementarea proiectului, oferind partenerilor oportunitatea de a stabili direcțiile de lucru, calendarul activităților și obiectivele comune pentru perioada următoare. Federația Românǎ de Baschet este reprezentatǎ în cadrul acestui proiect de Ioana Stanciu şi Alexandra Stan.





























