Foto

Nationala feminina de senioare se reuneste pentru meciurile cu Cehia si Italia


Tricolorele se pregatesc de ultima fereastra a calificarilor pentru FIBA Women's EuroBasket, programata pe teren neutru, la Istanbul, intre 31 ianuarie si 7 februarie.

In perspectiva acestor ultime doua intalniri din Grupa D a calificarilor, selectionerul Ayhan Avci, impreuna cu antrenorii secunzi Muge Berkalp si Miruna Crasnic, au convocat pe 29 ianuarie, la Bucuresti, 12 jucatoare din competitia interna:

Ioana Ghizila (Sepsi-SIC Sf. Gheorghe)
Alina Podar (CSM Satu Mare)
Carla Popescu (CSM Satu Mare)
Evelina Petrof (CSM Targoviste)
Paloma Cucu (CSM Alexandria)
Romina Filip (Agronomia Bucuresti)
Ecaterina Armanu (FCC Baschet Arad)
Gabriela Irimia (CSM Targoviste)
Paula Lenart (KSE Targu Secuiesc)
Anca Sipos (Agronomia Bucuresti)
Alexandra Ghita (CSM Targoviste)
Nicolett Orban (Sepsi-SIC Sf. Gheorghe)

Aceasta este prima convocare la actiunile echipei nationale de senioare pentru tinerele Evelina Petrof (18 ani) si Paloma Cucu (17 ani).

La intrarea in cantonament, pe 29 ianuarie, sportivele si staff-ul tehnic vor efectua o testare RT-PCR. Conform cerintelor FIBA, sportivele vor mai efectua o testare pe 26 ianuarie, perioada in care se afla la echipele de club.

Dupa doua zile de pregatire in Capitala, pe 31 ianuarie, noua din cele douasprezece sportive se vor deplasa in hub-ul FIBA de la Istanbul, acolo unde li se vor alatura "stranierele" Elisabeth Pavel (UMCS Lublin - Polonia), Gabriela Marginean (Landerneau Bretagne - Franta) si Ashley Walker (Ormanspor - Turcia).

Tinand cont de riscurile provocate de pandemia de Covid-19, sau de unele accidentari, staff-ul tehnic al echipei nationale a inscris pe lista FIBA si a trimis invitatii si pentru alte jucatoare, acestea urmand sa efectueze testarile RT-PCR tot pe 26 si 29 ianuarie. Oricare dintre ele poate fi convocata in orice moment, in conditiile in care intervin probleme medicale in efectiv:

Tunde Kilin (CSM Satu Mare)
Kincso Kelemen (Sepsi-SIC Sf. Gheorghe)
Alexandra Uiuiu (Universitatea Cluj-Napoca)
Marta Fodor (FCC Baschet Arad)
Dora Ardelean (FCC Baschet Arad)

Romania va intalni Cehia, pe 4 februarie, si Italia, pe 6 februarie.

Parteneri