Naționala U16 feminin a României a încheiat Campionatul European Divizia A pe un meritoriu loc 9, după ce a învins selecționata Ungariei cu scorul de 70-59.
Tricolorele au dominat jocul, grație unui efort colectiv solid și a prestațiilor remarcabile ale Alexandrei Babadac (22 de puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive) și Ioanei-Vanessa Velcea (20 de puncte, 4 recuperări, 4 assisturi). De asemenea, Ștefania Tudor a contribuit cu 8 puncte și 10 recuperări, în timp ce Alexia Marcus a adunat 12 puncte și 5 recuperări.
Pe parcursul competiției, România a avut un traseu curajos, reușind să se impună în fața unor adversari puternici și demonstrând că face parte din elita baschetului european la nivel juvenil:
Faza grupelor:
România – Franța 42-60,
Belgia – România 49-71,
România – Serbia 66-82
Optimi:
Germania – România 87-55
Meciuri de clasament (locurile 9-16):
Marea Britanie – România 45-74,
Israel – România 72-73
Ungaria – România 59-70
Cu un bilanț de 5 victorii și 3 înfrângeri, elevele conduse de Madalin Piperea au demonstrat potențial și caracter, iar locul 9 obținut confirmă progresul baschetului feminin românesc la nivel de junioare.