Foto

Naționala U16 feminin debutează astăzi la Pitești în FIBA U16 Women’s EuroBasket 2025

România găzduiește, începând de astăzi, 15 august, competiția europeană de Divizia A: FIBA U16 Women’s EuroBasket 2025. Evenimentul reunește cele mai bune 16 echipe ale continentului, care se vor lupta pentru titlul european, iar Finlanda vine la Pitești pentru a-și apăra trofeul câștigat anul trecut.

Tricolorele fac parte din Grupa C, alături de Franța, Belgia și Serbia. Primul meci al României va fi astăzi, de la ora 18:00, împotriva Franței, în Arena Pitești.

  • Programul meciurilor României în faza grupelor:
  • Vineri, 15 august, ora 18:00 – România vs Franța
  • Sâmbătă, 16 august, ora 18:00 – Belgia vs România
  • Duminică, 17 august, ora 18:00 – România vs Serbia.

Înaintea duelului de astǎzi, antrenorul principal al lotului nostru a declarat: 

„Avem o grupă grea, cu Franța, Belgia și Serbia. Este cu totul altceva decât grupa B, valorică. O să încercăm să dăm tot ce putem din noi pentru aceste meciuri și sperăm ca publicul să fie alături de noi. Fetele sunt bine, avem noroc că nu avem accidentări. Sunt dornice de luptă și, așa cum am spus, vom da tot ce putem pentru acest turneu”, a declarat Mădălin Piperea.

Lotul național al României U16 feminin: Maira Lungu, Sara Avram, Luiza-Mari Suciu, Ioana-Vanessa Velcea, Sofia-Elena Lăpuștean, Alexia Băbădac, Maria-Carmen Dan, Alexia-Ioana Marcus, Ștefania Tudor, Carina Ungureanu, Camelia-Diana Pop, Raluca Tivadar-Ianceu.

Staff tehnic: Mǎdǎlin Piperea – Antrenor principal, Marian Enache – Antrenor secund, Mihaela-Maria Maxim – Antrenor, Attila Nagy– Medic, Renata Onaca, Costina Piperea, Ioan Constantin.

Accesul la meciurile din cadrul Campionatului European este gratuit, iar partidele vor fi transmise LIVE pe canalul oficial de YouTube FIBA.

Parteneri