În perioada 7-15 august 2026, Oradea devine unul dintre punctele centrale ale baschetului juvenil european. FIBA U16 EuroBasket 2026, Division A aduce în România 16 echipe naționale care vor lupta pentru titlul european la această categorie de vârstă.
Partidele competiției se vor disputa în cele două săli polivalente din Oradea, Oradea Arena și Arena “Antonio Alexe”.
În fața proprilor suporteri, România va evolua în Grupa A, alături de Polonia, Serbia și Lituania.
16 echipe naționale, patru grupe
Cele 16 participante au fost repartizate în patru grupe:
Grupa A: Polonia, Serbia, Lituania, România
Grupa B: Turcia, Italia, Letonia, Cehia
Grupa C: Israel, Spania, Grecia, Georgia
Grupa D: Germania, Franța, Slovenia, Belgia
Prezența unor naționale cu tradiție la nivel juvenil transformă turneul de la Oradea într-o oportunitate pentru publicul român de a urmări la lucru noua generație a baschetului european.
Naționala masculină U16 a României va disputa cele trei partide din faza grupelor la “Oradea Arena”, toate de la ora 18:00.
Programul tricolorilor:
7 august 2026, ora 18:00
Polonia vs. România
8 august 2026, ora 18:00
România vs. Serbia
9 august 2026, ora 18:00
Lituania vs. România
Trei meciuri consecutive împotriva unor adversari puternici și trei seri în care tricolorii vor putea conta pe sprijinul publicului din Oradea.
România joacă acasă. Fii alături de tricolori!
Organizarea competiției oferă României ocazia de a primi pe teren propriu unele dintre cele mai importante naționale europene la această categorie de vârstă și de a aduce publicul mai aproape de viitoarele generații de staruri ale baschetului continental.
Obiectivul României, de a se clasa cât mai bine și a reuși menținerea în elita baschetului european U16, poate fi mult mai aproape de realizare cu sprijinul fanilor din tribunele orădene.
După Tulcea, unde publicul a creat o atmosferă extraordinară pentru naționala feminină U18, baschetul european continuă în România, de această dată la Oradea.
Începând cu 7 august, tricolorii U16 au nevoie de susținerea tribunelor în duelurile cu Polonia, Serbia și Lituania.
7-15 august 2026
FIBA U16 EuroBasket 2026, Division A
Oradea Arena și Arena “Antonio Alexe”
România joacă acasă. Fii alături de tricolori! Hai, România!

































