Programul Național „Descoperă-ți aripile prin baschet. Țintește sus!” faza pilot a debutat la Botoșani și Dorohoi, aducând baschetul mai aproape de copiii din patru grădinițe și patru școli gimnaziale, într-un demers care îmbină sportul, educația și incluziunea socială.
Federația Română de Baschet a lansat astfel un proiect-pilot unic în regiunea Moldovei, reprezentând un model de intervenție socială prin sport, implementat în premieră la nivel național şi pe care ne dorim sǎ îl desfǎşurǎm împreunǎ cu un partener strategic.
În perioada 17–18 decembrie 2025, județul Botoșani a găzduit primele evenimente oficiale ale proiectului pilo. Inițiativa presupune o colaborare cu impact social, educațional și comunitar, adresată în principal copiilor, având ca obiectiv promovarea educației fizice, a unui stil de viață sănătos și a accesului la sport într-un cadru sigur, incluziv și motivațional. Totodată, programul contribuie la dezvoltarea bazei de selecție pentru disciplina olimpică baschet 3x3 și la identificarea timpurie a tinerelor talente sportive.
Pe parcursul celor două zile, reprezentanți ai baschetului românesc au desfășurat activități sportive și educative adaptate vârstei copiilor din patru grădinițe și patru școli gimnaziale din județul Botoșani și municipiul Dorohoi. Unitățile incluse în proiect beneficiază de dotări cu panouri de baschet specifice vârstelor copiilor, mingi de baschet, jaloane, materiale sportive și seturi educative, destinate atât copiilor, cât și cadrelor didactice.
Unitățile de învățământ incluse în proiectul pilot:
Școli gimnaziale:
Școli din Comuna Dersca
Școli din Comuna Lozna
Școala Gimnazială „Grigore Antipa” – Botoșani
Școala Gimnazială Nr. 10 – Botoșani
Grădinițe:
Grădinița Nr. 22 – Botoșani
Grădinița „Șotron” – Botoșani
Grădinița Nr. 3 – Dorohoi
Grădinița Nr. 7 – Dorohoi

“Ne dorim ca acest program să fie desfășurat alături de un partener strategic. Totodată, ne propunem să transferăm competențe și responsabilități în domeniul sportului de masă și să implementăm acest proiect împreună cu administrația locală. Pentru că sportul înseamnă infrastructură, dar, mai presus de toate, resursă umană. Iar de resursa umană trebuie să avem cea mai mare grijă. Resursa umană înseamnă antrenorii, arbitrii, sportivii – copiii și tinerii –, profesorii și educatorii, dar și părinții, cei care își susțin copiii și întregul lor parcurs sportiv.Acesta este obiectivul nostru: să construim un sistem în care sportul contribuie activ la formarea societății. România înseamnă cetățenii săi – cetățeni bine pregătiți, educați prin sport, formați prin efort, disciplină și spirit de competiție, căliți în „focul” bătăliei sportive, unde fiecare individ pornește de la propria persoană și își dezvoltă potențialul”, a declarat Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet şi vicepreşedinte FIBA Europe.
Prin acest demers, FRB și-a propus, într-o primă etapă, să ofere acces la sport pentru peste 100 de copii, promovând mișcarea și activitățile sportive în rândul acestora. Într-o etapă ulterioară, programul vizează atragerea copiilor către sportul de performanță și crearea unui model de bune practici replicabil în întreaga regiune a Moldovei.





























