Naționala masculină de baschet a României joacă în această seară, de la ora 19:00, la Arena Oradea, împotriva Macedoniei de Nord, în cel de-al treilea meci din campania de pre-calificare. Tricolorii vin după două victorii importante – în deplasare, la Macedonia de Nord, și pe teren propriu împotriva Ungariei – și vor să continue seria pozitivă în fața propriilor suporteri.
Antrenorul principal al României, Mihai Silvășan, a vorbit despre abordarea partidei și despre punctele slabe ale adversarilor:
„Luăm lucrurile pas cu pas. Nu ne gândim la calificare, ne gândim la ce avem de făcut în cele 40 de minute din seara asta împotriva Macedoniei. Ne aflăm într-o situație bună, într-adevăr, însă acest lucru nu ne garantează victoria în această seară. Trebuie să ne concentrăm la baschet, la o apărare exactă, la strategia pe care am ales-o și pentru acest meci și să luăm posesiile, fază cu fază, să vedem cum reușim să ne impunem ritmul jocului, atât în apărare, cât și în atac. Evident că ne vom bucura dacă vom obține calificarea, însă acest lucru se va întâmpla doar dacă jucăm un baschet de calitate, iar acesta vrem să fie tot focusul nostru pentru acest meci. Adversarii sunt o echipă agresivă, încearcă foarte mult să joace agresiv în apărare, însă dacă plimbi mingea destul de bine, poți să găsești aruncări foarte bune și foarte ușoare. Cam asta este cheia, să putem executa contra apărărilor agresive. Nu prea au jucători de poziție 4 sau 5 care să arunce foarte bine de afară și, în general, nu au avut procentaje foarte bune în primele două meciuri. Cred că asta este o vulnerabilitate, dar știm că au jucători periculoși de la linia de trei puncte, iar noi trebuie să fim atenți să nu le permitem să intre în ritm.”
Referindu-se la lot şi suporteri, Silvășan a precizat: „Casale a fost accidentat o bună parte din această perioadă, a revenit la antrenamente după meciul cu Ungaria, însă am decis să rămânem cu aceeași echipă cu care am câștigat primele două meciuri. Pe suporteri, îi așteptăm într-un număr cât mai mare la sală. Le simțim prezența, mai ales în momentele grele. Sportul fără fani nu înseamnă mare lucru și sper să oferim un baschet de calitate și să ne bucurăm împreună de o victorie.”
Ștefan Grasu a subliniat atmosfera bună din lot și încrederea cu care echipa abordează meciul: „Atmosfera în echipă este minunată după ultimul meci. Ne-am antrenat toți foarte bine și suntem pe aceeași linie. Așteptările sunt mari și avem încredere în noi. Ne jucăm șansa, știm ce putem, suntem pregătiți fizic și mental pentru provocarea din această seară. Echipa este fericită și intrăm optimiști pe teren. Sper să vină cât mai multă lume. Publicul ne ajută enorm, ne dă un boost de încredere. Știm că nu jucăm doar 5 contra 5, ci o sală întreagă contra adversarilor. In Macedonia atmosfera a fost infernală, dar nu s-a simțit o presiune reală. Noi vrem să le oferim lor o presiune mult mai mare. Eu cred în fanii români și cred că vor să vadă un baschet de calitate. Noi încercăm să le oferim asta și sper să fie mândri de noi.”
România – Macedonia de Nord, meci din cadrul pre-calificǎrilor pentru FIBA WORLD CUP 2027, se joacǎ astăzi, ora 19:00 la Arena Oradea, iar meciul va fi transmis LIVE pe DigiSport3 si Prima Sport.