Proiectul „Wheelchair Basketball Players as Future Basketball Managers” marchează un moment important prin lansarea oficială a ghidului „From Court to Management”, un instrument dedicat sportivilor care doresc să facă tranziția de la cariera competițională către zona de management sportiv.
Ghidul, disponibil AICI, a fost conceput ca o resursă practică și educațională, reunind informații esențiale despre leadership, administrare sportivă, guvernanță, comunicare și dezvoltare profesională, adaptate specificului baschetului în scaun rulant. Scopul său este de a sprijini sportivii în valorificarea experienței acumulate pe teren și transformarea acesteia într-un avantaj în structurile de conducere ale organizațiilor sportive.
Proiectul este co-finanțat de Uniunea Europeană și promovează incluziunea, educația și dezvoltarea durabilă în sport, oferind sportivilor cu dizabilități oportunități concrete de implicare activă în viața administrativă a baschetului, după încheierea carierei competiționale.
Lansarea ghidului „From Court to Management” reprezintă un pas important în construirea unui ecosistem sportiv mai divers, mai incluziv și mai bine pregătit pentru viitor, în care experiența sportivilor este recunoscută și valorificată dincolo de terenul de joc.
Federația Română de Baschet este coordonator al proiectului "Wheelchair Basketball Players as Future Basketball Managers", alǎturi de partenerii: Champions Factory Ireland Limited – Irlanda, Cyprus Basketball Federation – Cipru, Levski Basketball Club for People with Disabilities – Bulgaria, Hellenic Basketball Federation – Grecia, Spanish Basketball Federation – Spania, Bulgarian Basketball Federation(Partener asociat), FIBA Foundation – Elveția (Partener asociat).

.jpeg)





























