Foto

ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe si Universitatea Cluj-Napoca s-au calificat in finala LNBF, editia 2017

Actualul sezon din Liga Nationala de Baschet Feminin se apropie cu pasi repezi de final, campioana en-titre ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe si Universitatea Cluj-Napoca reusind sa acceada in ultimul act al competitiei. Prima echipa care si-a asigurat locul in finala LNBF, editia 2016-2017, a fost Universitatea Cluj-Napoca, dupa ce gruparea pregatita de antrenorul Dragan Petricevic a dispus in semifinale de rivala CSM Targoviste, cu scorul general de 2-0 (69-65 si 90-62). Astfel, dupa o absenta indelungata din faza finala (n.n. - 14 ani), Universitatea Cluj-Napoca, cea mai galonata echipa din istoria baschetului feminin romanesc, are din nou ocazia sa joace cu trofeul pe masa. Cea de-a doua finalista a LNBF este nimeni alta decat campioana en-titre ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, dupa ce liderul sezonului regular a reusit sa treaca in semifinale de Olimpia CSU Brasov, tot cu scorul general de 2-0 (89-44 si 80-77).
 
Astfel, in urma rezultatelor inregistrate pana in prezent si conform calendarului competitional, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe va primi replica Universitatii Cluj-Napoca in ultimul act al LNBF, finala urmand sa se joace dupa sistemul cel mai bun din cinci partide, meciurile fiind programate in datele 20 si 21 aprilie (la Sf. Gheorghe), 26 si 27 aprilie (la Cluj-Napoca) iar disputa decisiva, daca va fi cazul, in 30 aprilie. Totodata, in lupta pentru medaliile de bronz se vor intalni CSM Targoviste si Olimpia CSU Brasov, disputa pentru locurile 3-4 urmand sa se desfasoare dupa sistemul cel mai bun din trei partide, meciurile fiind programate in datele 19, 22 si 25 aprilie.

In grupa valorica 5-8, BC Universitatea Vasile Goldis ICIM Arad a reusit sa treaca de CSM Satu Mare, cu scorul general de 2-1 (82-68, 63-62 si 75-77), si urmeaza sa joace pentru locurile 5-6 impotriva echipei Phoenix Galati, care a dispus de CSBT Alexandria, cu scorul general de 2-1 (84-52, 65-58 si 83-93). Astfel, in 19 aprilie, Phoenix Galati va primi replica BC UVG ICIM Arad in prima disputa pentru locurile 5-6 (se joaca dupa sistemul cel mai bun din trei meciuri), iar CSM Satu Mare va evolua pe teren propriu impotriva CSBT Alexandria pentru locurile 7-8 (se joaca dupa sistemul cel mai bun din trei meciuri). Urmatoarele meciuri sunt programate pentru datele de 22 si 25 aprilie.
 
Toate rezultatele si statisticile oficiale pot fi vizualizate pe:
http://www.frbaschet.ro/campionat-feminin/#mbt:17-303$t&0=1
 

Parteneri