Foto

Anita Meszaros debuteaza la echipa franceza Reims BF

Extrema de forta a echipei CSM Satu Mare in sezonul trecut, Anita Meszaros, va evolua in urmatoarele zece luni in Liga secunda franceza, dupa ce a semnat in aceasta vara cu echipa din Reims un contract valabil pentru un sezon. De altfel, dupa ce a incheiat cu reprezentativa feminina a Romaniei campania din cadrul preliminariilor Eurobasket Women 2013, Anita a decis sa schimbe “macazul” si a parasit intrecerea divizionara A, acceptand propunerea echipei franceze Reims Basket Feminin. Cu doar 24 de ore inaintea debutului oficial in Liga secunda franceza, Anita Meszaros a acordat in exclusivitate un scurt interviu siteului FR Baschet, vorbind deschis despre cum a fost primita in Franta si despre asteptarile din sezonul francez.
 
1. Peste numai 24 de ore vei debuta in liga secunda franceza sub tricoul echipei din Reims. Cum ai fost primita in Franta?
 
(rade) Am fost primita foarte bine la Reims BF. Atat presedintele Bernard Eibel, cat si antrenorii Guillaume Rassineux (principal), Mickael Sommessous si Albin Resimont (secunzi), m-au asteptat si m-au primit cu bratele deschise. Pot spune ca atmosfera de la echipa este foarte destinsa, iar noile mele colege m-au ajutat din plin sa ma adaptez foarte rapid noului “loc de munca”. Sunt deschise si mi-am facut deja cateva prietene. Sunt convinsa ca ne vom intelege foarte bine. Avem o echipa foarte tanara, cu trei jucatoare straine in lot (n.n. – in afara Anitei, in echipa franceza mai evolueaza o jucatoare din Congo, Awa Niangane, si o sportiva din Serbia, Mina Maksimovic), iar cei de aici vor sa construiasca o echipa puternica.
 
2. Pentru ce perioada ai semnat noul contract?
 
Dupa ce m-am inteles cu staff-ul tehnic si conducerea echipei Reims BF, am semnat un contract pentru un singur sezon. Anul viitor, vom vedea...
 
3. Ce asteptari aveti de la noul sezon?
 
Obiectivul declarat oficial de conducerea clubului din Reims este sa ne clasam pe unul din locurile 5-7 in LF2. Vor sa construiasca o echipa competitiva si, in sezonul urmator, in 2013/2014, sa vizeze o posibila promovare in prima liga franceza. Sa nu uitam ca echipa este noua, Reims BF fiind infintata, practic, in mai 2009, cand si-au schimbat culorile si denumirea, fostul club fiind Reims St-Jacques Sport.
 
4. In urma cu 15 luni ai suferit o interventie chirurgicala complicat la genunchi, iar in ultimul ani ai tot acuzat dureri. Cum te simti in prezent?
 
Slava Domnului, sunt apta de joc! Cel putin asa sper si asa m-au asigurat doctorii... Cand am ajuns aici, am acuzat ceva probleme in prima saptamana de pregatire. Dar nu a fost nimic grav. Am facut de la inceput si inca mai fac recuperare la genunchiul operat la o clinica de specialitate din Reims. Dar, repet, sunt apta de joc. De altfel, deja am si jucat cateva meciuri amicale in tricoul echipei Reims BF.

5. Dupa ce ai vazut potentialul catorva echipei impotriva carora ati jucat in pregatire, crezi ca poti face o comparatie intre echipele din campionatul din Romania si cele din Franta?

In primul rand, am senzatia ca liga secunda din Franta este mai puternica decat m-am asteptat eu. Si mult mai echilibrata decat competitia divizionara din Romania. Nu am jucat cu toate echipele, dar am avut cateva meciuri amicale bune, cu echipe puternice. Iar daca ar fi sa fac o comparatie, chiar daca este vorba de liga secunda, nu cred ca este cu mult sub nivelul campionatului din Romania. Pot spune ca nivelul este aproape egal, campionatul nostru din Romania fiind si foarte dezechilibrat. La noi, sunt echipe puternice in partea superioara a clasamentului si echipe mai modeste in grupa a doua valorica, iar aici am vazut ca exista un echilibru valoric...
 
6. Impotriva cui veti debuta sambata?

 
Primul joc oficial este programat sa se desfasoare pe teren propriu, sambata, de la ora 20:00, impotriva echipei Cavigal Nice Basket 06... Este important sa debutam cu dreptul, chiar daca adversarul este dificil.
 
Multumim si mult succes in noul sezon!

Parteneri