Foto

Baschetbalistii romani intra pe scena Jocurilor Europene de la Baku

Echipele nationale de baschet 3x3 ale Romaniei vor intra, incepand de maine dupa-amiaza, in focurile primei editii ale Jocurilor Europene, tricolorii urmand sa intalneasca in runda inaugurala a intrecerilor de la Baku puternicele selectionate ale Lituaniei. In competitia masculina, echipa noastra formata din Angel Santana, Bogdan Popescu, Cristian Craciun si Catalin Vlaicu face parte din Grupa A, urmand sa se mai confrunte si cu Slovenia si Israel, in vreme ce in intrecerea feminina, selectionata tricolora formata din Gabriela Marginean, Anca Sipos, Sonia Ursu si Andra Haas se va lupta in faza inaugurala in cadrul Grupei D, avand ca adversare si nationalele Rusiei si Israel.
 
Nationalele de baschet 3×3 ale Romaniei vor avea misiuni dificile in grupele preliminare ale primei editii a Jocurilor Europene, intreceri gazduite in aceste zile de impresionantul complex sportiv din Baku, avand de luptat pe parcursul primei faze cu adversare extrem de puternice, cu un palmares deosebit in competitiile FIBA 3x3.
In competitia masculina, echipa Romaniei a fost distribuita de forul international intr-o adevarata serie de foc, Angel Santana, Bogdan Popescu, Cristian Craciun si Catalin Vlaicu urmand sa evolueze impotriva Lituaniei, Sloveniei si Israel. Mai exact, in cadrul Grupei A s-au reunit toate echipele care au urcat anul trecut pe podiumul european de la Bucuresti, Romania, Slovenia si Lituania impartindu-si in ordine medaliile primei editii a Campionatelor Europene de baschet 3x3. Din grupa mai face parte si echipa Israel, considerata prin prisma rezultatelor de pana acum a fi outsidera primei faze a Jocurilor Europene, dar care a sosit la Baku cu doi dintre jucatorii sai de top, care au reusit sa acceada la Mondialele din 2012 pana in semifinale.
Gratie topului mondial de anul trecut, FIBA 3×3 Federation Ranking, clasament in care Romania ocupa locul 11 la feminin, nationala formata din Gabriela Marginean, Anca Sipos, Sonia Ursu si Andra Haas a fost distribuita in cadrul Grupei D, urmand sa de-a ochi cu Rusia, campioana europeana si vicecampioana mondiala, dar si cu Lituania si Israel, doua echipe cu pretentii la fazele finale.
Conform programului anuntat de organizatorii Jocurilor Europene de la Baku, maine, in prima zi a intrecerilor de baschet 3x3, echipele Romaniei vor deschide balul impotriva incomodelor echipe ale Lituaniei, urmand ca miercuri sa-si incheie parcursul din faza grupelor preliminare. Dar iata si programul complet al meciurilor sustinute de echipele Romaniei:
 
23 iunie 2015
Ora 14:20 Romania – Lituania (Grupa D, feminin, terenul central)
Ora 15:35 Lituania – Romania (Grupa A, masculin, terenul central)
24 iunie 2015
Ora 13:30 Rusia – Romania (Grupa D, feminin, terenul central)
Ora 15:10 Romania – Israel (Grupa D, feminin, terenul central)
Ora 15:35 Israel – Romania (Grupa A, masculin, terenul central)
Ora 18:45 Romania – Slovenia (Grupa A, masculin, terenul central)

Parteneri