Foto

CSM Satu Mare a capotat in Rusia

Finalista edtiei precedente a intrecerii interne feminine, CSM Sat Mare, a capotat fara drept de apel, miercuri seara, in etapa a III-a din cadrul Grupei A din EuroCup Women, gruparea pregatita de Dan Fleseriu fiind spulberata de puternica echipa rusa BC Chevakata Vologda, cu scorul de 74-38 (17-9, 18-8, 21-14, 18-7).
 
Misiune imposibila!
 
Urcata in premiera pe o scena europeana, CSM Satu Mare s-a “lovit”, miercuri seara, de o grupare extrem de valoroasa, BC Chevakata Vologda, care s-a prezentat in acest sezon al EuroCup Women cu un lot puternic, in care se regasesc mai multe jucatoare de top, printre care si Thomson, care a jucat pentru SUA la Mondialele de tineret, Snytsina, prezenta la JO 2008 cu nationala Belarus, si Volkova, care a jucat pentru Rusia la Eurobasket 2009. Valoarea si experienta acestora a fost cuplata si cu dorinta de afirmare a unor componente de baza din nationala U20 a Rusiei, finalista intrecerii europene din acest an. In aceste conditii, misiunea CSM Satu Mare in Rusia a fost ca si imposibila. In plus, la ora jocului, antrenorul Dan Fleseriu n-a putut conta pe “serviciile” coordonatoarei de joc a nationalei Romaniei, Annemarie Parau, astfel ca echipa din Satu Mare a fost o “prada” usoara pentru BC Chevakata Vologda. La capatul unui joc dominat autoritar la toate capitolele de gazde, scorul final a reflectat, ce-i drept, mult prea drastic, diferenta de valoare dintre cele doua echipe. De altfel, in ciuda eforturilor disperate ale staff-ului tehnic de a gasi solutii miraculoase, CSM Satu Mare a pierdut clar toate cele patru sferturi si a inregistrat a doua infrangere din stagiunea europeana. Conform datelor oficiale, punctele echipei CSM Satu Mare au fost realizate de OROSZ (12 puncte, 2 recuperari, 1 pasa decisiva, 1 interceptie), WHITTINGTON (8 puncte, 8 recuperari, 1 pasa decisiva, 4 interceptii), IVAN (5 puncte, 3 recuperari, 1 interceptie), KOVACEVIC (5 puncte, 5 recuperari, 1 interceptie), FREEMAN (5 puncte, 6 recuperari), GIURGIU (3 puncte, 1 interceptie). Au mai evoluat pentru oaspete SZLIMAK (2 recuperari, 5 pase decisive, 4 interceptii), SZMUTKU si NAGY (1 recuperare). Din tabara invingatoare s-au remarcat SNYTSINA (17 puncte, 5 recuperari, 5 pase decisive, 1 interceptie), JOHNSON (12 puncte, 19 recuperari, 2 pase decisive, 6 interceptii), LOGUNOVA (12 puncte, 3 recuperari, 1 pasa decisiva, 1 intercetie), VOLKOVA (10 puncte, 3 recuperari, 3 pase decisive, 1 interceptie) si KISELEVA (10 puncte, 11 recuperari, 1 pasa decisiva, 2 interceptii).
 
Declaratii la cald
 
La finalul jocului, antrenorul Dan Fleseriu s-a declarat dezamagit de evolutia echipei sale, dar a recunoscut fair-play ca echipa gazda este mult mai puternica: “Principala noastra problema majora de astazi a fost ca una dintre jucatoarele de baza nu a jucat(n.n. – internationala Annemarie Parau) si o alta a facut un joc foarte slab. Am esuat in aparare, unde am comis foarte multe greseli. Iar la acest nivel, un adversar de valoare, asa cum este BC Chevakata Vologda, nu te iarta. Din pacate, cred ca diferenta de scor din final nu reflecta in mod real jocul. Gazdele au fost mult mai bune si au meritat din plin victoria. Au jucatoare cu o experienta vasta si asta s-a vazut si pe teren. Au speculat perfect fiecare greseala si fiecare ratare a noastra.”   
In replica, tehnicianul rus Dmitry Donskov a punctat: “Pot spune ca nu am jucat la valoarea noastra. Am facut prea usor cateva greseli, pentru care am fost prompt sanctionati de adversar. Dar, rezultatul final cred ca este mai bun decat orice alt comentariu. Pana la urma sunt multumit de jocul prestat de echipa mea si nu mai am nimic de adaugat.
 
Programul CSM Satu Mare in Grupa A
 
In celalalt joc din Grupa A, gruparea daneza SISU Basketball Gentofte a pierdut la scor confrunatrea de pe teren propriu impotriva echipei franceze BLA Montpellier, cu scorul de 65-91. In urma rezultatelor inregistrate in Grupa A, iata si clasamentul dupa trei etape: 1. BLA Montpellier - 6 puncte; 2. BC Chevakata Vologda – 5 puncte; 3. CSM Satu Mare – 4 puncte; 4. SISU Basketball Gentofte – 3 puncte.
 
Dupa disputarea jocurilor tur/retur, primele doua echipe clasate in fiecare serie se califica in faza superioara.  Dar iata si programul jocurilor pe care CSM Satu Mare le mai are de disputat in Grupa A din EuroCup Women, 2012/2013:

14.11.2012 – BLA Montpellier – CSM Satu Mare (ora 20:00)
22.11.2012 – CSM Satu Mare - SISU Gentofte (ora 20:30)
29.11.2012 – CSM Satu Mare – BC Chevakata (ora 20:30)
 
Foto – COPYRIGHT FIBA-Europe

Parteneri