Foto

CSU Asesoft Ploiesti a castigat Supercupa Romaniei, editia 2014

Campioana en-titre a baschetului masculin autohton, CSU Asesoft Ploiesti, a castigat in aceasta seara Supercupa Romaniei, editia 2014, dupa ce s-a impus in disputa gazduita de Sala Polivalenta Dinamo din Capitala in fata detinatoarei Cupei Romaniei, Energia Tg. Jiu, cu scorul de 73-57 (21-13, 14-14, 18-13, 20-17).
 
Cea de-a doua editie a Supercupei Romaniei a adus in aceasta seara fata in fata in Sala Polivalenta Dinamo din Capitala cele doua laureate ale sezonului precedent, campioana LNBM, CSU Asesoft Ploiesti, si detinatoarea Cupei Romaniei, Energia Tg. Jiu. In fata unui public avid de baschet, dar si a celor doua mici galerii venite special de la Ploiesti si Tg. Jiu pentru a-si sustine favoritii in disputa pentru cel mai ravnit trofeu intern, cele doua echipe au incercat sa ofere timp de 100 de minute un spectacol baschetbalistic agreabil, pigmentat de campioni si cu foarte multe reusite de la mare distanta (n.n. - 10 din 25, cu procentaj de 40%). De altfel, ploiestenii, cu un lot foarte valoros care se pregateste intens si pentru un sezon notabil in EuroCup, au reusit sa controleze jocul in totalitate, impunandu-si ritmul inca de la primele actiuni, ceea ce s-a reflectat rapid si pe tabela de marcaj. Dupa un prim sfert in care campionii en-titre au apasat la maxim pedala de acceleratie (scor 21-13), au urmat zece minute mult mai echilibrate, replica detinatoarei Cupei Romaniei fiind pe masura asteptarilor, astfel ca la pauza tabela a indicat 35-27. La reluare, baschetbalistii pregatiti de antrenorul Vladimir Arnautovic au aparut mult mai pragmatici si mai motivati si diferenta a crescut simtitor pana la 51-30 in min. 25. Moment din care gorjenii au declansat o cursa nebuna de urmarire, pe fondul unei relaxari premature a adversarilor, iar lucrurile pareau ca vor duce spre un final incendiar atunci cand Kremen a marcat ambele libere in minutul 33 si a facut ca scorul sa devina 53-46. Numai ca, ploiestenii s-au „trezit” din nou la viata si fara sa forteze prea mult s-au desprins din nou la o diferenta linistitoare, dominand clar lupta de sub panouri (n.n. – raportul recuperarilor a fost net favorabil ploiestenilor, 44-26!), astfel ca fluierul final al arbitrilor a consemnat victoria clara a CSU Asesoft Ploiesti, cu scorul de 73-57. Succes care le-a adus, astfel, campionilor en-titre si singurul trofeu care le lipsea din palmaresul impresionant, spre bucuria micutei galerii prahovene, care a scandat minute-n sir „Campionii! Campionii!” in vreme ce capitanul Catalin Burlacu a ridicat Supercupa deasupra capului.
Conform datelor oficiale, iata cum arata statistica celei de-a doua editii a Supercupei Romaniei:
CSU Asesoft Ploiesti – LEE (14 p, 9 rec, 1 pasa, 2 int), PELEKANOS (11 p, 3x3, 6 rec, 1 pasa, 1 int), MOHAMMED (9 p, 1x3, 3 rec, 2 pase, 1 int), RUNKAUKAS (9 p, 2x3, 4 rec, 2 pase, 2 int), BURLACU (8 p, 2x3, 3 rec, 4 pase, 1 int, 1 cap), BROWN (7 p, 1x3, 7 rec, 2 pase, 5 int), LABOVIC (7 p, 1x3, 4 rec, 1 pasa, 2 cap), COOPER (7 p, 4 rec), NEGOITESCU (1 p, 1 rec). Au mai evoluat SZIJARTO (1 pasa) si DOGARU (1 rec, 1 pasa).
Energia Tg. Jiu – DARBY (19 p, 8 rec, 5 pase, 2 int), KREMEN (9 p, 5 rec, 3 int), TROUPE (9 p, 1 rec, 1 pasa, 1 int), WATSON (8 p, 2x3, 2 pase, 2 int), MILOSEVIC (7 p, 3 rec, 1 int), STEFAN (4 p, 1 rec), VLAICU (1 p, 2 rec).
 
Reamintim ca prima editie a Supercupei Romaniei s-a disputat in 2012, in Sala Rapid din Capitala, si a fost castigata de BCMU Pitesti, detinatoarea Cupei Romaniei din acel sezon impunandu-se in fata campioanei CSU Ploiesti, cu scorul de 83-75.

Foto - copyright Traian Racu

 

Parteneri