Foto

Cupa Sectorului 1 - Turneul Final. Sase licee lupta pentru trofeu pe 16 și 17 noiembrie

Cupa Sectorului 1 intră în faza decisivă! Pe 16 și 17 noiembrie 2026, Sala de Sport Agronomia din București va găzdui turneul final al competiției de baschet dedicate elevilor de liceu, organizată de Federația Română de Baschet și Primăria Sectorului 1, cu sprijinul BCR. După meciurile disputate în prima parte a competiției, șase echipe se pregătesc pentru ultimele confruntări, care vor stabili câștigătoarea Cupei Sectorului 1. Colegiul Național „Aurel Vlaicu” și Colegiul Național „Sfântul Sava” și-au asigurat deja prezența în semifinale, în timp ce celelalte patru formații vor disputa partidele de play-in pentru ultimele două locuri disponibile.

Programul de luni, 16 noiembrie: Turneul final începe cu două meciuri de play-in, urmate de semifinale.

10:00 | Play-in 1

Colegiul Național „Ion Neculce” vs. Liceul Teoretic „Jean Monnet”

12:00 | Play-in 2

Colegiul Național „I.L. Caragiale” vs. Colegiul Național „Tudor Vianu”

16:00 | Semifinala 1

Câștigătoarea Play-in 1 vs. Colegiul Național „Aurel Vlaicu”

18:00 | Semifinala 2

Câștigătoarea Play-in 2 vs. Colegiul Național „Sfântul Sava”

Programul de marți, 17 noiembrie: A doua zi a turneului va stabili clasamentul final al competiției, cu trei partide programate.

12:00 | Meciul pentru locurile 5-6

Învinsa Play-in 1 vs. Învinsa Play-in 2

14:00 | Finala mică

Învinsa Semifinalei 1 vs. Învinsa Semifinalei 2

16:00 | Finala mare

Câștigătoarea Semifinalei 1 vs. Câștigătoarea Semifinalei 2

18:30 | Festivitatea de premiere

Cupa Sectorului 1 reunește elevi din șase licee bucureștene și le oferă ocazia să își reprezinte instituțiile de învățământ într-o competiție organizată după un format cu meciuri eliminatorii în faza finală. Turneul din 16 și 17 noiembrie va încheia această ediție a competiției, odată cu desemnarea echipei câștigătoare. Federația Română de Baschet îi invită pe elevi, profesori, părinți și iubitorii baschetului să fie alături de echipe la Sala de Sport Agronomia din București.

Cupa Sectorului 1 este organizată de Federația Română de Baschet și Primăria Sectorului 1, cu sprijinul BCR.

Parteneri