Foto

Drumul spre Antwerp trece prin Bucuresti - FIBA 3x3 Europe Cup Qualifier 2026 ajunge la Water Park Otopeni

FIBA 3x3 Europe Cup Qualifier 2026, una dintre cele trei competiții oficiale care decid ultimele locuri disponibile la Campionatul European de Baschet 3x3 de la Antwerp (Belgia), se desfășoară în acest an la București. În zilele de 16 și 17 iunie, cele mai bune echipe naționale aflate în cursa pentru calificare vor evolua la Water Park Otopeni.

În joc sunt ultimele locuri disponibile pentru turneul final continental și fiecare meci va conta în lupta pentru calificare. Atât reprezentativa masculină, cât și cea feminină a României vor încerca să obțină calificarea la FIBA 3x3 Europe Cup 2026, într-o competiție care aduce la start unele dintre cele mai valoroase echipe naționale ale continentului.

Competiția masculinǎ reunește naționalele de 3x3 din: Austria, Spania, Cehia, Ucraina, Grecia, Marea Britanie, România, Bosnia și Herțegovina, Estonia, Danemarca și Suedia.

La feminin se dueleazǎ: Ucraina, Letonia, Austria, România, Lituania, Grecia, Marea Britanie, Suedia și Danemarca.

La finalul competiției de la București, doar două echipe masculine și două echipe feminine vor obține biletele pentru Antwerp.

Cursa pentru Antwerp

Bucureștiul reprezintă ultima oprire pe drumul către Antwerp. După turneele de calificare organizate la Priștina (Kosovo), în perioada 13-14 iunie, și Košice (Slovacia), în aceeași perioadă, competiția din România va decide ultimele locuri disponibile la FIBA 3x3 Europe Cup 2026.

Într-un format complet neconvențional, FIBA 3x3 Europe Cup Qualifier 2026 se va desfășura intre 16 şi 17 iunie,la  la Water Park Otopeni, transformând una dintre cele mai populare destinații de agrement din apropierea Capitalei într-o veritabilă arenă internațională de baschet 3x3.

Parteneri