Foto

Dunkerul care a uimit lumea vine la Wizz Air Sport Arena Streetball!

Americanul Porter Maberry, unul dintre invitatii speciali la evenimentul "Wizz Air Sport Arena Streetball", care va avea loc in perioada 21-23 iunie, in Piata Constitutiei din Bucuresti, este unul dintre cei mai cunoscuti dunkeri din lume, fiind apreciat pentru calitatile sale, in ciuda inaltimii: doar 1,69 m! A aparut involuntar intr-o reclama cu LeBron James, iar clipurile sale au devenit "virale" pe YouTube, dezvoltandu-si incet, incet, propriul brand. In urma cu doi ani, insa, nimeni nu stia de Maberry, care la acea vreme era doar un alt pusti care-si castiga existenta lucrand intr-un depozit din Grand Rapids, Michigan, in apropiere de Detroit.
A avut talent la baschet, era un conducator de joc care stia sa-si croiasca drum spre cos, ba chiar a avut si cateva oferte de la universitati din ligile inferioare ale NCAA. Viata l-a „condus pe alte drumuri”, iar baschetul a trecut pe planul secund. A fost nevoie de o filmare de 13 secunde, la un concurs de dunkuri organizat langa orasul sau natal pentru ca viata lui Maberry sa se schimbe radical. Detenta impresionanta si usurinta cu care la doar 1,69 metri o "rupea" de sus a atras in mod firesc atentia tuturor.

Clipul care i-a schimbat viata

Maberry a trimis acel clip de 13 secunde la Team Flight Brothers. Baietii care produc ceea ce americanii numesc „dunk-porn” (clipuri cu dunkeri minune care fac inconjurul internetului) l-au chemat pe Maberry la o sesiune de dunkuri din care a rezultat un clip de doua minute.
Acest montaj (http://youtu.be/_CbltipuUQI) a fost postat pe YouTube in data de 25 septembrie 2012. In acea noapte, telefonul lui Maberry a vibrat incontinuu. Pe la patru dimineata, n-a mai rezistat si a aruncat un ochi la telefon. Clipul sau de pe YouTube ajunsese la 50.000 de vizualizari si mesajele de felicitare curgeau unul dupa celalalt. Dimineata avea deja 100.000 de vizualizari... iar doua luni mai tarziu ajunsese la 1,6 milioane iar acum are peste 2 milioane de vizualizari!!!
 
Reclama cu LeBron James
 

Inainte de inceperea sezonului NBA, Samsung a lansat o reclama cu LeBron James pentru Galaxy Note II. Pe la mijlocul reclamei, James, aflat la frizer, se uita la un clip in care Maberry scoate la iveala unul dintre dunkurile sale incredibile. Era doar o mica problema. Maberry habar n-avea ca clipul sau fusese folosit in reclama. I-au spus prietenii apoi ca a aparut intr-o reclama cu LeBron James. „Imi batea inima atat de tare, simteam ca explodez”, povesteste Porter. Si a explodat. Problemele legale cu cei de la Samsung au fost reglate imediat si acum de fiecare data cand reclama ruleaza, Maberry incaseaza. Si nu e vorba numai de bani. „Lumea imi spune acum, hei, am vazut reclama ta. E foarte tare. Le zic ca nu e reclama mea, ca eu doar apar in ea, dar toata lumea ma trateaza de parca eu sunt eroul”, mai spune Maberry.
In prezent, lucreaza cu dunkeri veterani pentru a invata cat mai bine cum sa se antreneze, cum sa se concentreze pentru a sari cat mai bine, cum sa se coordoneze cu mingea si toate celelalte secrete pentru a fi un dunker de top.
Clipurile sale provoaca "furtuna" pe internet (http://youtu.be/geQ5XjaEccw) si fac cateva sute de mii de vizualizari in cateva zile de la lansare.  Atras de show-uri, a semnat un contract pentru mai multe demonstratii cu AND1 si are propriul brand denumit "Love of Basketball" (LOB).
 
Maberry va fi prezent in Piata Constitutiei!

„Le multumesc celor de la Sport Arena ca m-au invitat sa iau parte la concursul lor de dunk. Este prima mea calatorie in Europa si abia astept sa particip”, a fost mesajul lui Maberry, a carui porecla este "What's Gravity" (Ce este gravitatia).
Toti iubitorii baschetului, si nu numai,  il vor putea vedea pe "viu" pe Porter Maberry, intre 21-23 iunie, in Piata Constitutiei, la turneul "Wizz Air Sport  Arena  Streetball"  (www.3la3.ro, www.facebook.com/SportArenaStreetball), care face parte din FIBA-Europe 3x3 EuroTour 2013 si FIBA 3x3 World Tour.
ASADAR, NU-L RATATI!

FOTO - www.bballpin.com

Parteneri