Foto

Goran Martinic, lider printre jucatorii etapei din turul LNBM

La finele turului Ligii Nationale de Baschet Masculin, incheiat luni seara cu jocul restanta dintre BC Timisoara si CSU Ploiesti, Federatia Romana de Baschet va prezinta performerii primelor XV etape. Devenita o traditie a intrecerii interne, desemnarea “jucatorului etapei” a scos in evidenta o batalie crancena si echilibrata intre baschetbalistii straini legitimati de echipele divizionare inaintea inceperii sezonului regular, singurii jucatori romani care au reusit sa-si depaseasca “adversarii” fiind fostul capitan al Nationalei, Virgil Stanescu (CSU Ploiesti), si finul sau, internationalul Ionut Dragusin (SCM U Craiova). Astfel, strainii au punctat de 13 ori in topul performerilor etapelor din turul sezonului regular al LNBM iar singurul dintre acestia care a “recidivat” a fost coordonatorul de joc al CSM Bucuresti, Goran MARTINIC (etapele VIII si XV). Totodata, recordul de eficienta este detinut de extrema de forta de la Energia Rovinari, Louis Darby Jr. (43 de unitati, in etapa III), in vreme ce recordul la randament a fost stabilit de Marko Derasimovic, de la BC Timisoara, chiar in etapa inaugurala: 1,121.
Dar, pentru statistica, va prezentam mai jos tabloul performerilor primelor XV etape din LNBM, sezonul 2012/2013:
 

Etapa NUME JUCATOR EFICIENTA RANDAMENT
I Marko DERASIMOVIC 24 1,121
II Darko BALABAN 29 0,906
III Louis DARBY Jr 43 0,955
IV Deven MITCHELL 26 0,838
V Dominique ARCHIE 25 0,925
VI Ivan IVANOVIC 35 1,061
VII Robert NYAKUNDI 18 0,692
VIII Goran MARTINIC 28 0,756
IX Virgil STANESCU 27 1,080
X Christopher WAYNE LEE 34 1,010
XI Zlatko JOVANOVIC 31 0,738
XII Aleksandar VLAHOVIC 29 0,966
XIII Travis Lee BUREAU 38 1,055
XIV Ionut DRAGUSIN 33 0,942
XV Goran MARTINIC 25 0,714
 

FOTO - Goran Martinic in actiune in jocul castigat in prelungiri de CSM Bucuresti in fief-ul U-Mobitelco BT Cluj-Napoca (copyright - http://www.stiridesport.ro)

Parteneri