Foto

Romania cedeaza in fata Ungariei la U20

Reprezentativa feminina U20 a Romaniei a ratat in aceasta dupa-amiaza o sansa uriasa de a-si mari in mod real sperantele de calificare in Divizia A a Campionatului European, dupa ce tinerele baschetbaliste pregatite de Dan Calancea si George Lancranjan au cedat in fata selectionatei similare a Ungariei, cu scorul de 51-73 (13-22, 16-8, 12-16, 10-27).
Venite dupa doua victorii deosebite, obtinute in prelungiri in fata Belgiei si Israel, tricolorele noastre erau decise sa-si vanda scump pielea si sa repete "istoria" jocului direct cu Ungaria din urma cu trei saptamani, cand Romania s-a impus pe final la o diferenta mica intr-un amical disputat in deplasare. Supramotivate si vizibil afectate de miza jocului, tinerele pregatite de Dan Calancea si George Lancranjan au intrat ceva mai greoi in joc, reusind abia dupa cateva minute de la debut sa echilibreze situatia pe tabela. Dupa un prim sfert in care Ungaria a taxat prompt inexactitatile din tabara noastra, a iesit la rampa Cristina Bigica, care a fortat nota si a reusit sa traga echipa dupa ea, reducand simtitor diferenta. La pauza mare, scorul era de 29-30 si totul parea posibil, Romania avand sperante de a se mentine in cursa de calificare. La reluarea jocului, echilibrul s-a mentinut in continuare pe tabela cateva minute bune, apararea noastra functionand pe alocuri foarte bine. Din nefericire, cu trei sportive din cinciul de baza care se afla la a doua competitie majora in numai o luna (Cristina Bigica, Sonia Ursu si Dora Ardelean), Romania a inceput dupa minutul 30 sa dea rateuri si sa resimta din plin oboseala acumulata in timp, astfel ca Ungaria s-a desprins decisiv cu o serie de contraatacuri naucitoare si s-a impus la final cu 73-51, obtinand o victorie care valoreaza cat o calificare.
Conform FIBA-Europe, pentru echipa noastra au punctat:
BIGICA (17 p, 1 pasa, 1 int)
IONESCU (13 p, 5 rec, 2 pase, 3 int)
ARDELEAN (6 p, 3 rec)
URSU (5 p, 5 rec, 1 pasa)
AL SHAAR (5 p, 2 rec, 2 capace)
CURSARU (3 p, 8 rec, 2 int)
BADI (2 p)

Maine, 22 august, de la ora 18:00 (ora 19:00 in Romania), reprezentativa U20 va da ochi cu selectionata Cehiei, intr-un meci al orgoliilor, ambele echipe avand doar sanse pur teoretice de a mai reveni in cursa calificarii in Divizia A.
 

Parteneri