Foto

Romania da ochi cu Rusia in sferturile de finala la JMU

Nationala masculina universitara a Romaniei, pregatita de antrenorii Tudor Costescu si Miron Paul, s-a clasat pe locul secund in Grupa B a celei de-a XXVII-a editii a Jocurilor Mondiale Universitare si s-a calificat in sferturile de finala ale competitiei care se deruleaza in aceste zile in localitatea rusa Kazan. Vineri seara, in ultimul joc din faza preliminara, Romania a cedat in fata puternicei reprezentative a Serbiei, cu scorul de 53-78 (10-20, 12-11, 22-19, 9-28), la capatul unei dispute fara o miza deosebita, ambele echipe avand vizele pentru sferturi inaintea ultimei runde.
 
Calificate deja in grupa valorica 1-8, gratie primelor patru victorii obtinute din tot atatea jocuri disputate in grupa B, Romania si Serbia au oferit un spectacol agreabil asistentei din Sala Sporturilor din Kazan, miza fiind doar ocuparea fotoliului de lider si evitarea Rusiei in faza urmatoare. Dupa un start ceva mai greoi, baschetbalistii romani au demonstrat ca pot juca de la egal la egal cu adversarii sarbi, pivotul George Toth avand chiar o prestatie deosebita. Astfel, dupa ce in primul sfert au pierdut rapid cadenta, tricolorii nostril au revenit in forta si dupa alte doua sferturi castigate au facut ca tabela sa indice 44-50. Din pacate, ultimele zece minute au aratat care este diferenta reala dintre baschetul romanesc sic el sarbesc, finalul jocului inregistrand victoria clara a serbiei, cu scorul 78-53. Pentru Romania au punctate: TOTH (20 p, 3 rec, 2 int, 3 capace), TOROK (11 p, 2 rec, 1 pasa, 1 int, 1 capac), GUTOAIA (13 p, 1x3, 3 rec, 2 pase, 2 int), ROSU (4 p, 1x3, 2 rec), CORPODEAN (2 p, 1 rec, 2 pase, 1 int), TIBIRNA (2 p, 2 rec, 2 pase, 3 capace), NEGOITESCU (1 p, 1 rec, 1 capac). Au mai jucat PETRISOR (1 rec), ORBEANU (1 rec, 1 pasa) si POP (1 rec, 2 pase, 1 int).
In urma acestui rezultat, iata cum arata clasamentul final al Grupei B:
1. SERBIA – 10 puncte
2. ROMANIA – 9 puncte
3. Mexic – 8 puncte
4. Mongolia – 7 puncte
5. Japonia – 6 puncte
6. Filipine – 5 puncte
 
In Grupa A, serie din care provine viitorul adversar al Romaniei in sferturi, iata cum arata clasamentul final:
1. RUSIA – 10 puncte
2. ESTONIA – 9 puncte
3. GERMANIA – 8 puncte
4. Coreea de Sud – 7 puncte
5. Ucraina – 6 puncte
6. Oman – 5 puncte
 
Astfel, conform programului anuntat de FISU, iata tabloul sferturilor de finala, faza care se va derula duminica, 14 iulie, cu precizarea ca SUA a fost eliminate surprinzator din cursa pentru medalii si va juca in grupa 9-16:
 
RUSIA – ROMANIA (ora 21:00, ora locala)
LITUANIA – AUSTRALIA
SERBIA – ESTONIA
CANADA - BRAZILIA

Parteneri