Foto

Romania dispune si de Kosovo la Europenele U16 de la Sofia

Nationala de cadeti a Romaniei a mai obtinut o victorie la FIBA U16 European Championship, Division B, intreceri care se deruleaza in aceste zile in trei arene din Sofia, tinerii tricolori pregatiti de antrenorii Sebastian Man si Cosmin Blagoi reusind sa castige confruntarea cu selectionata similara a Kosovo, cu scorul de 89-52 (22-17, 28-10, 15-16, 24-9). Duminica este programata o zi de pauza pentru cele 24 de participante, urmand ca luni seara, de la ora 20:30, Romania sa primeasca replica Norvegiei, in Arena Armeec II din capitala Bulgariei, iar marti, de la aceeasi ora, sa evolueze impotriva Ucrainei, intr-un meci care se anunta a fi capital in economia calificarii in sferturile de finala.
 
Dupa o victorie clara in fata Austriei si o infrangere pe “ultima suta” in disputa cu Slovenia, astazi, la Sofia, tinerii baschetbalisti romani s-au confruntat cu selectionata Kosovo, intr-un meci contand pentru etapa a treia din Grupa C a FIBA U16 European Championship, Division B. Dornici sa nu faca pasi gresiti in cursa pentru obtinerea “vizelor” de sferturi, tricolorii pregatiti de Seabstian Man si Cosmin Blagoi si-au tatonat in primele minute adversarii, aflati la prima participare in competitia continentala, dupa care au preluat initiativa pe teren si au incheiat primul sfert in avantaj: 22-17. Echilibrul din prima parte s-a rupt definitiv la presiunea tricolora, Badiu, Gavriloaia, Moldovan, Maciuca si Petrescu declansand o adevarata “furtuna” in sfertul al doilea, concretizata cu doua “run-uri” spectaculoase de 10-0 si 9-0 (32-17 in min. 13; 41-19 in min. 15), astfel ca pauza a consemnat o diferenta consistenta pentru echipa noastra: 50-27. La reluare, baschetbalistii din fost spatiu iugoslav au avut o usoara tresarire de orgoliu si au castigat la o diferenta minima cel de-al treilea sfert, 65-43, dupa care, in ultimele zece minute, Romania a fortat din nou si s-a desprins pana la 89-52, scorul final fiind mai mult decat elocvent si oglindind clar diferenta de valoare dintre cele doua nationale. Conform datelor oficiale oferite de FIBA, punctele victoriei noastre au fost marcate de ARION (18 p, 1x3, 5 rec, 5 pase, 2 int), MACIUCA (13 p, 1x3, 4 rec, 1 pasa, 1 cap), BADIU (11 p, 3 rec, 4 pase, 2 int), GAVRILOAIA (11 p, 3x3, 11 rec, 4 pase, 2 int), MOLDOVAN (10 p, 3 rec), BALTEANU (9 p, 10 rec, 2 pase, 3 cap), PETRESCU (7 p, 6 rec, 3 pase, 3 int), PORIME (4 p, 1 rec, 1 pasa, 1 cap), BLAJ-VOINESCU (2 p, 1 rec, 1 int, 1 cap), BOBROCZKYI (2 p, 1 rec, 1 cap) si RADULESCU (2 p, 3 rec, 1 pasa). A mai evoluat VOINESCU (4 rec, 1 pasa).
 
In urma acestui succes, coroborat si cu restul rezultatelor, iata cum arata clasamentul Grupei C, cu precizarea ca astazi mai sunt de disputat meciurile Ucraina – Slovenia si Austria – Norvegia:
 
1. Romania – 5 puncte (2 victorii, 1 infrangere)
2. Ucraina – 4 puncte (2 victorii)
3. Slovenia – 4 puncte (2 victorii)
4. Kosovo – 3 puncte (1 victorie, 2 infrangeri)
5. Norvegia – 2 puncte (2 infrangeri)
6. Austria – 2 puncte (2 infrangeri)
 
Duminica este programata o zi de pauza pentru cele 24 de competitoare, dupa care, luni si marti sunt programate ultimele doua runde din grupele preliminare. Romania va evolua, luni, de la ora 20:30, impotriva nationalei Norvegiei, iar marti, de la aceeasi ora, va primi replica Ucrainei, intr-un meci foarte important pentru economia calificarii in sferturile de finala.

Parteneri