Foto

Start de sezon cu prima editie a Supercupei Romaniei, feminin

Campioana LNBF, CSM Targoviste, si detinatoarea Cupei Romaniei, BC Universitatea Vasile Goldis ICIM Arad, se vor confrunta, marti, de la ora 18:00, in Arena de Baschet, in cadrul primei editii a Supercupei Romaniei, feminin.

Dupa o vara fierbinte si plina cu meciuri din competitiile europene, atentia fanilor baschetului romanesc revine la intrecerile interne, fiind gata sa asiste la meciurile din Cupa Romaniei si Liga Nationala de Baschet. Pana atunci, insa, in deschiderea oficiala a sezonului 2014/2015, va avea loc o premiera absoluta, marti seara, de la ora 18:00, in Arena de Baschet din Capitala, BC Universitatea Vasile Goldis ICIM Arad si CSM Targoviste urmand sa se confrunte in cadrul primei editii a Supercupei Romaniei, feminin.
O disputa devenita deja traditionala la masculin si care va aduce de aceasta data fata in fata marile rivale de pe scena baschetului feminin romanesc. De altfel, pe terenul de joc vor intra cele mai galonate echipe feminine din ultimele doua decenii, CSM Targoviste si BC Universitatea Vasile Goldis ICIM Arad impartindu-si in ultimii ani mai toate trofeele din competitiile interne. Anul trecut, CSM Targoviste s-a razbunat pentru sezonul precedent si a reintrat in posesia titlului de campioana, castigand finala Ligii Nationale de Baschet Feminin dupa ce s-a impus in fata marii rivale din Arad, cu scorul general de 3-1, in vreme ce BC Universitatea Vasile Goldis ICIM Arad a reusit sa castige Cupa Romaniei chiar in fief-ul targovistean.
Asadar, marti seara, de la ora 18:00, Arena de Baschet din Capitala se va dovedi cu siguranta neincapatoare pentru prima “batalie” oficiala a sezonului 2014/2015, marile rivale din Arad si Targoviste fiind gata sa obtina un nou trofeu. Desi au ramas consecvente si mizeaza pe aceleasi staff-uri tehnice, campioanele mergand in continuare pe mana antrenorului Dan Fleseriu iar aradencele pe “bagheta” aceluiasi portughez Jose Araujo, cele doua combatante prezinta cateva schimbari in loturile de jucatoare, Supercupa Romaniei fiind si o buna oportunitate de a vedea rezulatele campaniei de transferari din vara.

FOTO - copyright Cristian Dudea

Parteneri