Foto

Cei mai buni sportivi din tara s-au pregatit la Targoviste si Sf. Gheorghe in Programul National de Selectie U14

O noua actiune din cadrul Programului National de Selectie dedicat sportivilor nascuti 2008 s-a incheiat sambata dupa-amiaza, odata cu ultimele antrenamente in care cei mai de perspectiva sportivi “U14” din tara s-au pregatit timp de o saptamana in Targoviste (masculin) si Sf. Gheorghe (feminin). Asadar, dupa o prima faza de pregatire desfasurata in septembrie 2021, la Ploiesti, Programul National de Selectie U14 demarat de Federatia Romana de Baschet cu sprijinul Ministerului Tineretului si Sportului si impreuna cu structurile sportive afiliate a continuat, in perioada 24-30 octombrie, cu stagii de pregatire gazduite de arenele sportive din municipiile Targoviste (masculin) si Sf. Gheorghe (feminin). La antrenamentele coordonate de staff-uri tehnice formate din antrenori romani au participat peste o suta de sportivi si sportive din intreaga tara iar pregatirea centralizata s-a desfasurat in cele doua centre baschetbalistice dupa o linie unitara de pregatire.


Timp de sase zile, arenele sportive din municipiile Targoviste si Sf. Gheorghe au gazduit o noua actiune de pregatire centralizata in cadrul Programului National de Selectie dedicat sportivilor nascuti 2008, program demarat in toamna acestui an de Federatia Romana de Baschet cu sprjinul Ministerului Tineretului si Sportului si impreuna cu structurile sportive afiliate. Astfel, cei mai de perspectiva sportivi si sportive U14 din intreaga tara au participat la mai multe sesiuni de antrenamente specifice, care au urmat o linie metodica unica de pregatire centralizata, incercand sa-si etaleze din nou calitatile native, dar mai ales sa-si imbunatateasca abilitatile si bagajul de cunostinte de tehnica individuala si de echipa. Energia, entuziasmul, dar si emotia inerenta varstei, au fost principale caracteristici in cantonamentele de la Targoviste si Sf. Gheorghe iar antrenorii romani prezenti la aceste stagii au vegheat asupra corectitudinii exercutiilor tehnice, insuflandu-le tinerelor talente si spiritul de competitivitate.

La Sf. Gheorghe, in perioada 24-30 octombrie, antrenorii Laura Nitulescu, Norbert Kovasch, Cristina Ciocan Acea, Melania Kokovay, Florina Pora, Agnes Jakab si Paula Misaila, impreuna cu reprezentantul FRB Claudiu Fometescu, au interactionat pe grupuri de lucru, la stagiul de pregatire fiind prezente 56 de sportive U14 – vezi lista participantelor AICI


La Targoviste, in perioada 24-30 octombrie, antrenorii Elena Stan, Alina Serban, Flavius Lapuste, Flavius Tace, Eduard Vochin si David Karsai, impreuna cu reprezentantul FRB Ioan Constantin, au interactionat pe grupuri de lucru, la stagiul de pregatire fiind prezenti 50 de sportivi U14 – vezi lista participantelor AICI


Pe aceasta cale, Federatia Romana de Baschet le multumeste tuturor sportivilor implicati, dar si structurilor sportive afiliate si mai ales antrenorilor pentru eforturile si munca depuse in depistarea tinerelor talente, precum si in perfectionarea si indrumarea acestora in drumul spre marea performanta.

Totodata, reamintim ca toate cheltuielile de cazare si masa pentru toti participantii au fost acoperite de catre Federatia Romana de Baschet iar pe intreaga durata a evenimentului au fost respectate toate normele legale de prevenire si combatere a virusului Sars Cov-2.

Parteneri