Foto

România încheie pe locul 13 Campionatul European U18 Feminin, Divizia B

Naționala feminină U18 a României, antrenată de Carmin Popa, a încheiat participarea la Campionatul European, Divizia B, desfășurat în Lituania pe poziția a 13-a.

În faza grupelor, România a fost repartizată alături de Macedonia de Nord, Irlanda, Germania și Suedia. Startul competiției a fost promițător:cu douǎ victorii în duelurile cu Macedonia de Nord (87–45) şi Irlanda (66–78), însǎ au urmat două confruntări dificile, în care tricolorele au întâlnit unele dintre cele mai solide formații ale turneului: Germania, care s-a implus cu 59-46 în fața României, şi Suedia, scor 61–48. 

Cu două victorii și două înfrângeri, România a ratat calificarea în sferturile de finală și a continuat competiția în grupa pentru locurile 9–16. În meciul cu Luxemburg, fetele au cedat pe fondul unei încărcături emoționale mari, scor 68–75, dar a urmat o revenire în partida cu Ucraina- de la un deficit de peste 20 de puncte, România a întors soarta jocului și a învins cu 66–57, demonstrând forță şi spirit de luptă. În ultimul meci al competiției, tricolorele s-au duelat, din nou cu Irlanda, şi au repetat victoria, de această dată cu un avantaj clar de 23 de puncte, scor final 73–50, încheind competiția pe locul 13.

Antrenorul Carmin Popa, la finalul competiției:

„Sunt supărat, pentru că echipa avea potențialul să intre în primele 8. Am început bine, dar meciurile cu Germania și Suedia au fost de o intensitate fizică și emoțională uriașă, iar acest lucru se vede şi prin prisma faptului cǎ cele douǎ joacǎ finala. Am avut momente bune, dar diferența s-a făcut la detalii – libere ratate, ezitări în finalizări. După înfrângerea cu Germania, fetele au fost dezamăgite și asta s-a simțit asta în mentalul lor. Alǎturi de staff, ne-am luptat ca fetele sǎ înțeleagǎ cǎ putem juca de la egal la egal cu Suedia, cǎ avem atuu-urile noastre și putem câştiga, dar n-am reușit să fim mental acolo şi nu am reuşit sǎ jucǎm ceea ce trebuie. Cred totuşi cǎ fetele au un potențial mare. Cred că mai conteazǎ şi faptul cǎ mai mult de jumătate dintre fete sunt cu un an mai mici decât adversarele lor și acest lucru s-a văzut în duelurile fizice şi în maturitatea arǎtatǎ pe teren. Încǎ o datǎ, îmi pare rău, puteam sǎ ne atingem obiectivul de 1-8. Probabil cǎ dacǎ reuşeam calificarea dupǎ meciurile din grupǎ, puteam juca pentru 1-4. Fruntea sus, le mulțumesc fetelor pentru caracterul arătat, în special în meciul cu Ucraina. Fiecare știe ce are de îmbunătățit și sper ca peste doi ani să fim mai puternici.”

 

 Lotul U18 feminin al României: Ana Manea, Vivien Salamon, Anisia-Stefania Constantinescu, Patricia Harangus, Lara Perian, Anastasia Popescu-Antohi, Tania Schiopu, Crina Teglas, Boglarka Gyorgy, Ioana Savu, Daria Ilies, Carina-Ana Danciulescu.

Staff: Carmin Popa, Volha Tamirgeanu, Alexandru Radu, Miruna Trifan, Erik Tirtea, Paula Misǎilǎ.

 

 

Parteneri