Foto

Inspectii FIBA la Pitesti si Craiova

Doi dintre reprezentantii FIBA, Gintaras Leonavicius si Sandra Velcheva Hunt, se afla in aceste zile in tara noastra pentru inspectarea locatiilor din Pitesti si Craiova, municipii care vor gazdui in aceasta vara Campionatele Europene U16, masculin, si respectiv Campionatele Europene U20, feminin.

Luni, cei doi oficiali FIBA au inspectat locatiile din municipiul Pitesti, fiind insotiti de reprezentantii la varf ai FRB, presedintele Carmen Tocala, secretarul general-adjunct Svetlana Simion si directorul tehnic Tiberiu Dumitrescu. Dupa ce a vizionat conditiile oferite de arenele sportive si hoteluri, delegatia FIBA a fost invitata sa participe si la o intalnire oficiala cu primarul municipiului Pitesti, Cristian Gentea, si city-managerul municipiului Pitesti, Lucretiu Tudor, la sedinta fiind prezenti si reprezentantii FC Arges Pitesti, presedintele Dragos Serban si managerul Sorin Caprarescu.

Oficialii FIBA au primit asigurari din partea reprezentantilor administratiei publice locale ca vor acorda un sprijin organizatoric important, edilul pitestean fiind deosebit de incantat de faptul ca mai multe arene din municipiu vor gazdui, in perioada 4-13 august 2023, meciurile celor 21 de echipe nationale inscrise in FIBA U16 European Championship, Division B.

Dupa vizita de la Pitesti, delegatia FIBA s-a deplasat spre Craiova, unde a fost intampinata marti de directorul SCM Craiova, Adrian Cosman. In programul zilei, oficialii FIBA impreuna cu reprezentantii FRB si cei din Cetatea Baniei urmeaza sa inspecteze conditiile oferite de salile de sport si hotelurile destinate pentru FIBA Women U20 European Championship, Division B, competitie programata sa se dispute in perioada 28 iulie – 06 august 2023.

Parteneri