Foto

Romania cedeaza pe teren propriu in fata Slovaciei in FIBA Women's Eurobasket 2025 Qualifiers

Reprezentativa feminina a Romaniei a cedat in aceasta seara in fata nationalei similare a Slovaciei, cu scorul de 77-93 (23-25, 21-24, 12-23, 21-21), in cadrul celui de-al doilea meci din Grupa F a campaniei FIBA Women’s EuroBasket 2025 Qualifiers. Dupa un an de pauza, conform sistemului competitional FIBA, cele patru echipe din Grupa F, Romania, Islanda, Turcia si Slovacia, vor reveni in lupta pentru calificarea la turneul final continental si vor juca in fereastra programata pentru noiembrie 2024.

Sala Sporturilor din Constanta n-a mai fost de bun augur pentru nationala feminina de baschet a Romaniei si in aceasta seara, Acvilele inregistrand o prima infrangere in cadrul campaniei FIBA Women’s EuroBasket 2025 Qualifiers. Dupa succesul obtinut joi seara in fata Islandei, in runda inaugurala, reprezentativa pregatita de antrenorul principal Dan Calancea nu a mai avut o noua evolutie buna si a cedat in cele din urma in fata selectionatei similare a Slovaciei, cu scorul de 77-93, la capatul unui joc in care oaspetele au fost mai pragmatice si mai exacte, spre dezamagirea fanilor prezenti in arena municipiului de la malul marii si nu numai.

Dornice sa bifeze a doua victorie din actuala campanie si sa-si mareasca astfel sansele de calificare la turneul final continental din 2025, baschetbalistele noastre tricolore au cautat sa-si impuna ritmul de la inceput, in pofida opozitiei deosebite a oaspetelor, venite la Constanta dupa un esec usturator in Turcia. Astfel, dupa un debut echilibrat, scor 7-7 in min. 3 si 12-12 in min. 5, Acvilele au inceput usor sa prinda din nou aripi, puternic impulsionate si de un public admirabil, si gratie unor reusite parafate consecutiv de Irimia, Manea si Armanu, s-au despris pina la 23-18, in min. 9. Fortat de imprejurari, antrenorul oaspetelor solicita primul timp de odihna si gaseste solutii pentru a impinge uluitor Slovacia in avantaj la finalul primului sfert, scor 23-25.
Irimia aduce egalarea chiar in deschiderea celei de-a doua secvente, scor 25-25, iar Varjoghe este de neoprit dintr-o serie de trei actiuni si readuce Romania in avantaj, scor 31-29, in min. 14, spre supararea antrenorului Martin Pospisil, care cere al doilea time-out. Oaspetele revin din nou in forta si se desprind pina la 35-41, astfel ca Dan Calancea apeleaza si el la momentul de odihna, dar nu opreste seria reusitelor oaspetelor iar sfertul se incheie cu scorul de 44-49.
La revenirea de la vestiare, Slovacia isi impune mult mai bine ritmul si jocul si incepe sa se distanteze pe tabela, in ciuda eforturilor depuse de tricolore sau de antrenorul Dan Calancea pentru a opri tavalugul advers. Mai precisa la aruncarile din actiune si mai agresiva in defensiva, Slovacia incepe sa domine clar si incheie cel de-al treilea sfert cu un avans consistent, scor 56-72. Ultimele zece minute se scurg in defavoarea Romaniei, oaspetele speculeaza foarte bine in continuare greselile din ofensiva noastra, precum si bresele din aparare, astfel ca se detaseaza in invingatoare, desi Acvilele au tot cautat sa revina in joc.
Scor final, Romania - Slovacia 77-93 si oaspetele reusesc sa sparga gheata in actuala campanie de calificare la FIBA Women’s EuroBasket 2025, in vreme ce Acvilele raman cu succesul obtinut in runda inaugurala impotriva Islandei.

Statistica meciului - AICI

Parteneri