Foto

Carmen Tocală, întâlniri strategice pentru dezvoltarea baschetului la Sibiu


Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet, și Claudia Gavrișiu, director tehnic al Sucursalei Regionale 3 a Federației Române de Baschet, împreună cu Alexandru Hanea, directorul CSU Sibiu, s-au întâlnit cu primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, pentru a discuta despre proiectul „Baschet pentru mileniul III” și despre perspectivele de dezvoltare a sportului în comunitate.

Ulterior, Carmen Tocală și Claudia Gavrișiu s-au întâlnit cu antrenorii și reprezentanții cluburilor de baschet din Sibiu (feminin și masculin), solicitând opinii și propuneri privind structura campionatelor naționale de juniori și alte aspecte organizatorice pentru sezonul viitor.

"Sibiul are o tradiție importantă în baschetul românesc, iar prin proiectul ‘Baschet pentru mileniul III’ ne dorim să consolidăm acest nucleu valoros și să creăm împreună premisele unui model de dezvoltare sportivă la nivel local și regional. Întâlnirile de astăzi cu autoritățile locale și cu reprezentanții cluburilor din Sibiu au fost extrem de constructive și relevante, pentru că vocea celor care formează zi de zi generațiile de baschetbaliști contează în procesul de modernizare a campionatelor naționale și a strategiei de dezvoltare a baschetului juvenil din România", a declarat la finalul întâlnirilor Carmen Tocală.

Parteneri