In urma cu mai bine de o luna, tanarul si talentatul baschetbalist Vlad Cobzaru (17 ani, 2,02 m) a plecat in Statele Unite ale Americii primind o bursa la St. Johnsbury Academy, locul care baschetbalistul iesean spera sa devina o rampa de lansare pentru viitorul sau. Nascut in 27.04.1995, extrema de forta a nationalei U18 a Romaniei a urcat rapid pe treptele afirmarii sportive, reusind sa imbine perfect invatatura cu baschetul de performanta. Legitimat de mic la BC Junior Iasi, club patronat chiar de antrenorul Gabriel Clapon, care i-a indrumat pasii spre performanta, tanarul baschetbalist s-a impus rapid la categoria lui de varsta si a intrat in vederile specialistilor de sub panouri atat prin calitatile native, dar si prin seriozitatea de care dadea dovada pe terenul de joc. De altfel, gratie valorii sale, Cobzaru a fost cooptat la numai 16 ani in lotul divizionarei Politehnica CSS Unirea Iasi, reusind sa faca fata cu brio provocarilor din Divizia A. Iar in toamna acestui an, ca o urmare fireasca in cariera, am spune noi, Vlad Cobzaru a facut pasul spre SUA si a pasit cu indrazneala si ganduri mari pe “taramul fagaduintei”. Ajuns peste Ocean, tanarul baschetbalist ne-a acordat in exclusivitate un interviu, in care vorbeste deschis despre invatatura si baschet, fiind cu gandul si la urmatoarea campanie din 2013 a nationalei U18.
 
Visul oricarui baschetbalist este sa ajunga sa joace in NBA. Putem spune ca pe jumatate visul ti s-a indeplinit, adica ai ajuns in SUA. Cum este acolo?
Este diferit fata de Romania, sistemul de invatamant si oamenii, cel putin. Dupa cum toata lumea stie, baschetul este un adevarat cult in Statele Unite, toata lumea vorbeste despre acest minunat sport iar salile sunt pline ochi la fiecare meci. Chiar si la jocuri dintre licee sau colegii! Daca vrei sa ajungi departe aici, trebuie sa fi in primul rand determinat si sa petreci multe ore in sala de antrenament. La sala trebuie sa vii de buna voie iar pe langa antrenamentele cu echipa trebuie sa mai exersezi si singur, sa faci mii de aruncari, sa-ti imbunatatesti indemanarea si sa-ti dezvolti tehnica individuala. La antrenamentele cu echipa se lucreaza mai mult pe relatii de joc, dar exista si exercitii pentru individualizare. Se pune foarte mult accentul pe antrenamentul individual si de aceea trebuie sa exerzi si singur foarte mult. In primul rand trebuie sa fi foarte constient ca ti se ofera sansa de a juca aici, dar pentru asta trebuie sa demonstrezi pe teren. Iar prin pregatirea individuala reusesti sa-ti imbunatatesti tehnica si sa-ti depasesti limitele.
 
Cum ai fost primit la St. Johnsbury Academy?
Toata lumea m-a primit foarte bine. Chiar am fost uimit de primirea facuta. M-au tratat de la inceput de parca ma cunosteau de o viata si eram cei mai buni prieteni. Incepand de la colegi si terminand cu profesorii si antrenorii. In cateva cuvinte, pot spune ca a fost o primire foarte calduroasa. Nici n-am simtit ca sunt la mii de kilometri de casa!
 
Dar cu echipa de baschet cum este?
Am fost inclus deja in echipa mare a scolii, de seniori si juniori (clasele a 11-a si a 12-a). Antrenorul principal este Thomas O'Shea, care a antrenat 20 de ani in NCAA si a venit anul trecut in St. Johnsbury cu familia. In campionat vom participa in conferinta statului Vermont deocamdata, dar nu stiu exact ce o sa fie dupa aceea.
 
Poti spune ca te-ai acomodat deja cu stilul american dupa mai bine de o luna petrecuta peste Ocean?
M-am acomodat chiar foarte bine, dar este un program foarte incarcat si obositor si asta isi cam spune cuvantul. In rest, m-am acomodat cu timpul la cazare, cu scoala, cu toata lumea. Pana acum pot spune ca totul este ok. N-am fost luat chiar pe nepregatite deoarece aveam habar de stilul american de viata...
 
Ce urmeaza? Ce planuri ai?
Sunt decis sa-mi termin studiile aici, la St. Johnsbury Academy, si apoi sa intru la o universitate buna, tot in SUA. Sper sa merg la o universitate cu un nivel educational la fel de ridicat, cum am facut si pana acum, si care sa aiba si o echipa foarte buna de baschet.

Crezi ca acest transfer va fi ca o rampa de lansare pentru viitorul tau in baschet?
Nu stiu ce sa zic despre asta... Este dificil sa spun acum ce va fi. Ideea este ca o sa fac tot ce-mi sta in puteri si unde o sa ajung o sa vedem. Eu doar ii dau cu putere inainte si voi trage de mine ca sa ajung cat mai sus.
 
Stiind ca esti si un elev foarte bun, ce ne poti spune despre invatamantul american. Cum este viata in camp? Dar la antrenamente?
Asa cum am mai spus, invatamantul de aici, de la St. Johnsbury Academy, este cel putin diferit. Fiecare stiinta (materie) are cladirea ei. Cursul de matematica este intr-o cladire, istoria, psihologia si economia intr-o alta cladire, bio-chimia, fizica, robotica si altele in alta cladire si tot asa. La fiecare ora se schimba colegii, clasele si profesorii. Practic in fiecare zi sunt cinci cursuri iar fiecare curs are 70 de minute, pauza este de 5 minute si mai este o pauza de masa mai mare, de aproximativ 30 de minute. Aceleasi cinci cursuri le faci pe parcursul intregului semestru in fiecare zi iar in fiecare semestru ai alte 5 materii. Intr-un an sunt vreo 3 sau 4 semestre. Orele pana acum nu mi s-au parut grele, deoarece nu este asa mult de invatat deodata ca in Romania, dar sunt o multime de teme in fiecare zi la fiecare materie si la fiecare tema primesti nota... Cam asta este cu invatamantul de aici in mare. La antrenamente, pana acum vreo zece zile, n-am facut mare lucru, am facut forta si pregatire fizica si in rest fiecare cu determinarea si constiinta lui. De obicei ne adunam cativa sportivi in sala si mai facem aruncari si joc si tot felul de exercitii. Dar incepand cu finalul lunii noiembrie facem si antrenamente cu echipa. Totodata, l-am ajutat pe antrenorul meu la un moment dat si la niste antrenamente cu niste copii mici, cu varste intre 6 ani si 14 ani, si am facut cu ei aparare, blocaj defensiv si “ball handling”, am mai lucrat la niste circulatii simple si "pick'n'roll", a fost o experienta foarte interesanta.
 
In incheiere, un mesaj pentru cei de acasa!
Aaah, celor de acasa le transmit salutari si imi cer scuze ca nu pot vorbi prea mult cu cei apropiati, este diferenta de fus orar iar ziua de aici este mult prea plina. Imi este deja dor de casa si de parinti, de prieteni si de cei dragi, dar asta nu o sa ma impiedice sa-mi continui serios treaba aici. Sper ca totul sa fie bine si sa ne vedem cu totii la vara sanatosi, atunci cand vor fi actiunile echipei nationale! Abia astept sa revin si sa imbrac din nou tricoul echipei nationale.
 
Multumim si mult succes peste Ocean!