Foto

Intalnire de lucru intre federatiile de baschet din Grecia, Romania si Bulgaria

Astazi, la Heraklion (Creta) a avut loc o noua intalnire intre reprezentantii federatiilor elena si romana de baschet, cu scopul definirii concrete a primelor actiuni din cadrul parteneriatului agreat de cele doua institutii in luna aprilie.

La discutii a participat si presedintele federatiei bulgare de baschet, Georgi Glushkov, cel care si-a exprimat dorinta de a se alatura proiectului, pentru o colaborare cat mai stransa, cu scopul dezvoltarii baschetului in zona Balcanilor.

Federatia de baschet din Grecia a fost reprezentata de presedintele Evangelos Liolios, directorul de Dezvoltare Kostas Tsartsaris, coordonatorul departamentului 3×3 al federatiei elene, Harris Spiliakos, si Babis Markakis (presedintele sucursalei regionale din Creta a federatiei elene).

Din partea Federatiei Romane de Baschet au fost prezenti, pe langa, presedintele Carmen Tocala, Liviu Puicu (secretar general adjunct), Zoltan Safar (Dep. Competitii - Eligibilitate), Anca Stoenescu (Dep. 3x3), Marius Toma (Dep. Ligi Nationale).

"Am avut discutii extrem de constructive si am agreat numeroase aspecte, actiuni si activitati comune. Astfel, vom relua campionatele balcanice pentru categoria de vârstă U15 masculin și feminin, începând cu luna decembrie 2023, vom organiza campuri internaționale de pregătire pe regiuni pentru toate țările din Sud-Estul Europei (Balcani) și organizarea de schimburi de experiență între academiile regionale din țările din zona balcanică. Am discutat, de asemenea, despre ce buget trebuie sa avem pentru activitati. Intalnirea o putem considera si un kick-off meeting pentru proiectele europene pentru care vom aplica impreuna, anul viitor", a declarat la finalul reuniunii de lucru presedintele Carmen Tocala.

Parteneri